
Am ajuns la FânFest, într-un final. Pentru prima dată acolo, nu știam evident cu ce se papă event-ul. Cert este că de cum am intrat în Roșia, mare zarvă...tineri peste tot. Unii vizitau dar, paradoxal, majoritatea erau campați pe marginea străzii și serveau alcool. Mergem mai departe și vedem maaaaare pe o clădire :::VREM MINERIT!!:::
Bun..so far, so good. Mergem la info point să vedem de cazare, rezolvăm! De unde începem?!Păi auzim de la o tipă care ne întreba de Biserica Unitariană, că cică acolo se ține conferința. Mâncăm lângă cimintirul catolic ( altundeva nu găsisem iarbă verde + liniște ) și ne pornim către biserica din vecini. De fapt, ăsta e motivul pentru care vă scriu...
Conferința, pe care o putem numi curs de di tăte făcute muci care nu atrage pe nime să-l asculte, a fost de toată minunea. Nu m-am uitat la ceas, dar 90% din întâlnire a fost lecție de istorie ( NU despre Roșia ), imagini cu situri neolitice din alte țări și multe exemple ciudate. Apoi, unul din arhitecții ce se ocupă de program ne ține o altă lecție, de data asta de legislație UNESCO Ok, noi, studenții am priceput : ni s-au dat exemple de alte situri din patrimoniul mondial, pentru a observa diversitatea și introducerea în legislația respectivă țintea către făurirea unei forme în care se vroia să se toarne cazul Roșia la momentul potrivit.
Bineînțeles că tânărul arhitect a încercat să fie obiectiv, în propria sa subiectivitate. Nu a menționat nume sau societăți, dar pe măsură ce s-a dat drumul la discuții libere și productive, spiritele s-au încins, vina s-a dat pe toată lumea : de la deputați la ministerul culturii, de la locuitori la firmele ce au investit în zonă. A fost o mare ceartă. Și asta e trist pentru că tot festivalul este construit în jurul acestei probleme.
Ce să mai spun?!Concertele?Bune...Mesajul transmis de Luna Amară?BUN și direct!Dar restul?....Mai au timp...Probabil încă ceva ani până să fie Roșia în patrimoniul UNESCO.